Minuni cunoscute pentru sanatate

Informatii despre polen si pastura


Polenul este elementul masculin al florilor, pe care albinele il culeg in granule masurabile in microni. La un singur zbor, vizitand intre cateva zeci si cateva sute de flori, albina aduce grauncioare de polen in cosuletele picioarelor posterioare. Greutatea acestora este cuprinsa intre 0,006 si 0,015 g. In cele maximum 50 de zboruri pe care le efectueaza zilnic o albina culegatoare, ea imbogateste "tezaurul" stupului cu aproximativ 0,750 g polen.

Apicultorii recolteaza polenul "la urdinis", inainte ca acesta sa ajunga in stup, apoi il usuca la temperaturi de 40¡C. Consumatorii acestui produs apicol trebuie sa stie ca exista polenuri monoflore - culese de la o singura planta (grauncioarele sunt monocolore), dar si polenuri poliflore - mult mai valoroase (grauncioarele de polen sunt culese de la o mare diversitate de plante si au cele mai diferite culori).


Daca grauncioarele de polen nu "curg" unele peste altele, asemenea nisipului uscat, ci se leaga intre ele in mici conglomerate, fie ca au fost prost uscate, fie ca au fost necorespunzator depozitate. Consumat, un astfel de polen, devenit toxic, poate provoca grave deranjamente digestive.
Fiecare granula de polen, din multele care compun un grauncior, este alcatuita dintr-un invelis exterior - numit exina si un invelis interior - numit intina, care cuprinde doi nuclei, "miezul" folositor continand acizi cu certe proprietati antianemice, antileucemice si anticancerigene.

Pastura. "Descarcat" in celulele fagurilor, polenul care ajunge in stup este preluat de catre albinele tinere (in primele sapte zile de viata, cand inca nu zboara). Ele il faramiteaza cu mandibulele, il framanta adaugandu-i enzime din corpul lor si il preseaza cu capul, prin lovituri aidoma celor ale berbecului, in celulele fagurilor, pe care le umplu in proportie de 2/3 din volumul lor. Sub influenta unor fermenti, a enzimelor adaugate la temperatura de 35 C, in intunericul stupului, in conditii de umiditate atent controlate, are loc un limitat proces de fermentare. Albinele conserva acest "preparat", adaugand miere in treimea goala a celulelor, apoi le astupa cu o pelicula fina de ceara. In felul acesta, cu un "stagiu" de minimum 30 de zile in stup, polenul devine pastura. Fireste, o "pastila" de pastura are forma celulei fagurelui si marimea a 2/3 din volumul acesteia, iar greutatea este cuprinsa intre 0,100 si 0,175 g, dar "puterile" ei sunt uriase pentru sanatatea puietului si a oamenilor. Numita de catre apicultori si "painea albinelor", ea este folosita de catre albinele-doici, in proportii numai de ele stiute, la cresterea puietului. Daca pastura lipseste din hrana acestuia, albinele viitoare vor fi mai "debile", vor trai mai putin, iar "poverile" de nectar, polen si apa pe care le vor aduce in stup vor fi mai mici.

Foarte putini apicultori se incumeta sa recolteze pastura: colonia de albine risca sa ramana fara "paine", scade productia de miere si ceara, fagurele-"depozit" trebuie distrus inevitabil, extragerea din celule, migaloasa, cere prea mult timp, valoarea alimentara si terapeutica a pasturii este mai putin cunoscuta decat cea a polenului etc.